Jurnal dulce, Torturi

Tort cu ciocolata si zmeura

Ma gandesc de o saptamana la un tort cu blat de cacao si zmeura.

Din cauza ca am prea multe idei, nu ma pot hotari asupra unei creme, care sa se potriveasca perfect cu zmeura proaspata.

Initial, ma gandisem la un mousse de mango, dar cum n-am gasit, m-am oprit la ciocolata cu un continut mai mare de cacao, pe care deja o aveam. ­čÖé

In acest moment, mi se pare combinatia ideala.

Adevarul e ca, aceasta combinatie zmeura – ciocolata, este una din cele mai reusite.

Am folosit ca straturi:

– cel mai simplu si rapid blat de tort. (Am facut 2 blaturi, pentru ca am vrut sa fie mai inalt);

– gem de zmeura, ramas de anul trecut;

– zmeura proaspata;

– ciocolata cu 51% cacao;

– crema mascarpone, care mi se pare perfecta pentru tort;

– iar ca decor, „pene” de ciocolata.

INGREDIENTE:

  • Pentru un blat (18cm): – se fac 2 blaturi
    • 3 oua;
    • 3 linguri de zahar tos;
    • 2 linguri lapte;
    • 3 linguri cu varf faina;
    • 1 lingura cu varf cacao;
    • 1 lingura ulei;
    • 1/2 plic praf de copt Dr. Oetker;
    • 1 lingurita esenta naturala vanilie de Madagascar Dr. Oetker;
    • 1 lingurita coaja de lamaie Finesse Dr. Oetker;
  • Pentru crema de ciocolata:
    • 400 ml frisca lichida;
    • 350 g ciocolata cu 51% cacao;
    • 500 g crema mascarpone;
    • 80 g zahar pudra cu aroma de vanilie Dr.Oetker.
  • Sirop: 300ml apa + 4-5linguri sirop de zmeura.
  • Gem de zmeura;
  • Zmeura proaspata.

MOD DE PREPARARE:

  1. Pentru blat, se separa albusurile de galbenusuri.
  2. Galbenusurile se amesteca cu uleiul si esenta de vanilie.
  3. Albusurile se bat tare, amestecand cate o lingura de zahar.
  4. Cand s-au intarit, se adauga galbenusurile si laptele, apoi faina amestecata cu cacaua si praful de copt (cernute). Se pune putin cate putin, amestecand cu o spatula, de jos in sus.
  5. Se tapeteaza o forma de tort cu foaie de copt (diametrul de 18cm), se adauga aluatul si se da la cuptor pentru 25 min. Se verifica cu scobitoarea daca a fost gata si se lasa la racit cateva ore sau pana a doua zi.
  6. Se pregatesc doua blaturi.
  7. Pentru crema, frisca lichida se amesteca cu ciocolata maruntita si se baga la microunde, 1-2 min. Se amesteca bine, iar daca nu s-a topit complet, se mai introduce cateva secunde in cuptor.
  8. Mascarponele se mixeaza cu zaharul pudra, apoi se adauga, putin cate putin, ciocolata topita (nu trebuie sa fie fiebinte).
  9. Crema se baga la frigider, 20min, apoi se scoate si se mixeaza pana se intareste.
  10. Asamblare: Blaturile se taie in 2 sau in 3, depinde cat vreti sa fie de grose si se asambleaza in forma de tort. Fiind forma scurta, am folosit o extensie din hartie de copt (am taiat o foaie de copt in 4, apoi am pus fiecare bucata in forma; bucatile de hartie trebuie sa se suprapuna).
  11. Fiecare felie de blat se insiropeaza, se unge cu gem de zmeura, apoi se pune crema si bucati de zmeura proaspata.
  12. Se opreste putina crema pentru decor.
  13. Am decorat cu „pene” de ciocolata, zmeura si coacaze rosii.

 

2 thoughts on “Tort cu ciocolata si zmeura

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *